”Îmi este greu să cred cât de puțin umani mai suntem. Corneliu Vadim Tudor a jignit și calomniat, eu însămi am fost ținta lui: țigancă, jidancă și curvă.Cu toate acestea, sunt tristă și indignată de atitudinea unora care zilele trecute purtau fățarnic grija refugiaților, iar acum se bucură de moartea unui om. Care mai sunt minimele valori pe care le mai respectăm, dacă nu pe cele creștine? Dumnezeu să-l ierte și să-i aibă în pază familia!”, a scris Elena Udrea pe Facebook.
Fondatorul PRM CorneliuVadimTudor, în vârstă de 65 de ani, a murit, luni, în Centrul Clinic de Urgență de Boli Cardiovasculare al Armatei, unde a fost dus după ce i s-a făcut rău. Starea lui CorneliuVadimTudor s-a agravat după ce a fost internat, luni dimineață, la Centrul Clinic de Urgență de Boli Cardiovasculare al Armatei, a suferit un infarct și a fost supus unei intervenții chirurgicale. La câteva ore după intervenția chirurgicală, CorneliuVadimTudor a decedat, potrivit unor surse medicale.